Motivul desființării Institutului Revoluției: Activitatea s-a dovedit irelevantă în raport cu banii cheltuiți

Motivul desființării Institutului Revoluției: Activitatea s-a dovedit irelevantă în raport cu banii cheltuiți
Publicat: 30/12/2019, 15:38

„Având în vedere că activitatea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, de la înfiinarea sa până în prezent s-au dovedit irelevantă în raport cu sumele cheltuite de la bugetul de stat prin intermediul transferurilor realizate din bugetul Senatului României; În condițiile în care, încă de la constituirea sa, prin Legea nr. 556 din 7 decembrie 2004, instituția a reprezentat o platformă politică iar în pofida enunțării veniturilor proprii ca sursă de finanțe, încă de la început activitatea instituției a fost finanțat de la bugetul de stat aproape în totalitate”, arată ordonanța de urgență adoptată, luni de Executiv.

Documentul mai arată că Institutul a asigurat poziții publice finanțate din fonduri publice pentru interese personale.

„Ținând cont că, prin activitatea sa, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 s-a dovedit a fi un for ermetic al cărui scop real vizează asigurarea unor poziții publice finanțate din fonduri publice pentru interese personale, iar Institutul Revoluției Românie din Decembrie 1989 nu a prezentat o conduită adecvată statutului de instituție publică pe care îl deține în relația cu cetățenii. În care raport cu obiectul de activitate enunțat în cuprinsul legii de funcționare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 se poate constata, în mod obiectiv, faptul că acesta nu a reprezentat în mod real un deziderat al instituției. În fapt, evenimentele organizate de Institut au vizat propagarea în spațiul public a unor interpretări asupra Revoluției Române din 1989 menite să se contrapună cercetărilor aflate în curs, desfășurate de organele de anchetă în «Dosarul Revoluției»”, potrivit sursei citate.

De asemenea, existența IRRD a generat „tensiuni sociale” ori de câte ori subiectul Revoluției din ’89 revenea în actualitate, mai motivează Guvernul.

„Astfel, întreaga activitate a Institutului a fost marcată de controverse determinate de dorința conducătorilor instituției de a acredita o anumită viziune asupra evenimentelor din Decembrie 1989, contestată sistematic de organizații ale revoluționarilor. Or, contrar rațiunii de funcționare a unei instituții publice, Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 generează tensiuni sociale ori de câte ori subiectul Revoluției Române din 1989 revine în actualitate”, explică sursa menționată.

Executivul mai arată că IRRD a beneficiat de un regim juridic atipic. Chiar dacă specificul Institului e al unei fundații mai degrabă, a primit statutul de instituție publică de specialitate autonomă.

„În raport cu modul de organizare și funcționare a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 constatăm faptul că acesta beneficiază de un regim juridic atipic în structura instituțională a statului român, în condițiile în care specificul acestuia este mai degrabă al unei fundații decât al unei instituții publice. În acest sens evidențiem atribuirea, prin Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 33 din 23 mai 2019, a statutului de «instituție publică de specialitate autonomă», fără a fi definită sau indicată rațiunea unei astfel de reglementări extraordinare”, mai arată documentul.

Executivul mai observă că nu există reglementări în funcționarea Institutului Revoluției Române cu privire la mandatul conducerii instituției sau felul în care sunt luate deciziile.

„Totodată, constatăm că din legea de organizare și funcționare a Institutului lipsesc reglementări referitoare la mandatul conducerii instituției și posibilitatea/imposibilitatea reînnoirii acestuia, condiții de integritate în exercitatea mandatului, revocarea membrilor forurilor de conducere, condițiile în care se iau decizii prin vot sau prezentarea rapoartelor de activitate Senatului României, din bugetul căruia este asigurată finanțarea Institului. Având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public și constituie situații extraordinare a căror reglementeare nu poate fi amânată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență”, conchide sursa amintită.

Executivul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Institutul Revoluției Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizații civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora.

Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desființarea imediată a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Institutul are ca obiect de activitate analiza științifică a premiselor, desfășurării și efectelor – în plan politic, economic și social – ale Revoluției române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective și cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a țării noastre.

Conducerea Institutului Revoluției Române este asigurată de un „Colegiu Național”, alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...